Oficialii bucureștenilor vor să-i păstreze pe cei doi jucători și în sezonul viitor Amir KIARASH
Nu mai puțin de zece jucători dinamoviști sunt pe picior de plecare, ceea ce înseamnă că roș-albii riscă să rămână cu doar 13 fotbaliști după ultima etapă.
Sesizând pericolul, șefii bucureștenilor depun deja eforturi pentru refacerea lotului. Astfel, Tamaș, Cristi Irimia și Prepeliță sunt vizați pentru un transfer în Ștefan cel Mare din vară. De asemenea, acționarii încearcă să-i păstreze pe doi dintre jucătorii care au fost împrumutați la Dinamo de la Inter și Nantes.
Așteptăm întreruperea campionatului pentru turneul naționalei în America. După aceea, o să definitivăm lotul pentru sezonul viitor. O să facem eforturi pentru ca Zicu și Bratu să continue la noi. Știu că și cei de la Inter voiau să-l ia înapoi pe Ianis din iarnă, dar ce avem de pierdut dacă încercăm să-l mai păstrăm? Daniel Florea va deveni liber de contract din vară, iar rămânerea sa depinde de opțiunea viitorului nostru antrenor. Bărcăuan va pleca sigur după ce fanii i-au vandalizat mașina, ne-a spus Cristi Borcea referitor la situația fotbaliștilor împrumutați.
Totuși, în ciuda insistențelor conducătorilor câinilor, șansele ca Zicu și Bratu să rămână la Dinamo sunt minime. Conform unor surse din interiorul echipei, amândoi vor să părăsească Groapa după un sezon de coșmar.
Știu că Dinamo poate să mă transfere definitiv dacă îi plătește clubului Nantes suma de un milion de euro, dar această clauză depinde și de dorința mea, iar eu, deocamdată, mă gândesc doar să termin campionatul, ne-a declarat Bratu. Cu mine nu a vorbit nimeni din conducerea lui Dinamo. Iar eu nu comentez dacă o să rămân sau nu din vară, ne-a precizat Zicu.
|
|